Shake - "Putere Tropicală"

Shake - "Putere Tropicală"

A adăuga masă la fizicul tău înseamnă să consumi multe calorii, iar acest shake oferă o doză nutriţională serioasă

Creşterea masei musculare presupune un efort dedicat. Pe lângă toată munca grea de la sala de forţă, trebuie de asemenea să depui acelaşi efort şi la masa din bucătărie. Uneori cea mai dificilă parte este să încerci să mănânci din nou cât încă simţi masa anterioară şi încă îţi este grea la stomac. Acest shake este o variantă la îndemână pentru când te afli exact în acea situaţie. Este bogat în proteine, carbohidraţi şi grăsimi sănătoase, însă nu te va face să te simţi plin în felul în care se întâmplă cu mesele din alimente integrale.

INGREDIENTE
2 măsuri pudră proteică din cazeină
1 cană suc de ananas 100 %
½ cană lapte de cocos
Pune ingredientele într-un shaker şi amestecă bine.

2 MĂSURI PUDRĂ PROTEICĂ DIN CAZEINĂ

Cazeina este oarecum o contradicţie. Este foarte populară pentru faptul că se digeră lent. Aceasta formează un gel în stomac, prin urmare are nevoie mai mult timp să se descompună. În acelaşi timp totuşi, cercetările au arătat că cazeina nu afectează în mod negativ apetitul, prin urmare nu îţi va lăsa impresia că te simţi plin la următoarea ta masă.

1 CANĂ SUC ANANAS 100%

Pe lângă faptul că acesta conţine carbohidraţi sănătoşi şi cu digestie lentă, ananasul conţine o enzimă ce se numeşte bromelaină, un antioxidant puternic ce reduce riscul de inflamaţie în organism şi poate astfel ajuta la recuperarea în antrenament. Bromelaina este de asemenea o componentă principală în majoritatea produselor de frăgezire a cărnii, deoarece este o enzimă proteolitică, ceea ce înseamnă că descompune proteina. Este prin urmare excelent şi în shake-uri pentru că îţi va asista corpul, extrăgând fiecare aminoacid posibil din pudra proteică pe care tocmai ai consumat-o.

½ CANĂ LAPTE DE COCOS

Oferă un gust dens şi bogat, însă laptele de cocos conţine de asemenea trigliceride cu lanţ mediu. Acestea sunt un fel de grăsimi saturate, însă la fel ca acizii graşi omega-3, sunt mai mici şansele ca ele să fie depozitate ca grăsime corporală. Se ard uşor pentru energie.

INFORMAŢII NUTRIŢIONALE
Pentru o porţie

Calorii: 598
Proteine: 49 g
Carbohidraţi: 43 g
Grăsimi: 26 g