APA ŞI SĂRURILE MINERALE

APA ŞI SĂRURILE MINERALE

Apa constituie 60% din greutatea corporală. Ea reprezintă mediul celulelor şi ţesuturilor, în care au loc toate procesele metabolice şi reacţiile chimice.
Menţinerea apei în organism se realizează prin aport extern (datorită senzaţiei de sete, bem apă) şi prin aport intern (din apa rezultată în urma proceselor metabolice şi, în special, ca rezultat al proceselor de degradare). Repartizarea apei în organism se face în afara celulelor şi în interiorul acestora. Între cele două compartimente există un schimb permanent. Este necesară înnoirea rezervei de apă, deoarece o anumită cantitate este permanent eliminată din corp. Eliminarea se face prin urină, fecale, transpiraţie, respiraţie. Pentru funcţionarea corectă a organismului este necesar să existe practic acelaşi conţinut în apă. În acest scop intervin o serie de factori, printre care menţionăm hormonii şi sărurile minerale. Circulaţia apei în organism, după ingerare, se face astfel: iniţial, apa băută trece în sânge, de unde (în interval de câteva ore) difuzează în ţesuturi, muşchi, piele. De aici este preluată, după nevoie, de unele organe importante cum ar fi rinichiul, intestinul şi plămânul. Aceste organe intervin în reglarea cantităţii de apă, prin eliminarea ei.

METABOLISMUL APEI
Metabolismul apei este supravegheat neurohormonal. El poate fi alterat în sensul scăderii volumului de apă sau în sensul acumulării acesteia. Scăderea volumului de apă se poate datora unei eliminări prea mari sau unui aport insuficient. Acumularea, care se manifestă prin îmbibarea ţesuturilor şi formarea de edeme, poate avea mai multe cauze. Printre acestea menţionăm modificările coloidosmotice, modificări în conţinutul albuminelor sângelui, al sărurilor minerale ş.a.
Rolul apei în organism este de o mare importanţă nebănuită. Ea este factorul vehiculant al substanţelor, care intră în toate procesele metabolice; de asemenea, apa menţine constantă temperatura organismului. În activitatea fizică eliminarea apei este crescută, deoarece pierderea ei prin transpiraţie este accelerată. În astfel de situaţii organismul caută să diminueze evacuarea apei pe celelalte căi. Rehidratarea în timpul efortului este necesară, dar ea trebuie făcută treptat şi cu prudenţă. Un aport mare de lichid duce şi la pierdere accentuată de apă. O dată cu ea, se elimină săruri minerale, se modifică starea de echilibru a organismului şi astfel se diminuează şi condiţia fizică.

SĂRURILE MINERALE
Sărurile minerale se găsesc în cantităţi variabile în organismul nostru. Dintre ionii metalici mai importanţi menţionăm sodiul, potasiul, calciul, fosforul, magneziul, fierul.
Sodiul se găseşte cu precădere în lichidele din afara celulelor şi este introdus în organism prin alimentaţie, în special sub formă de sare.
După absorbţie,sodiul este dirijat în tot corpul. Rolul acestui ion este deosebit de important deoarece intervine în echilibrul acido - bazic şi în distribuirea apei în ţesuturi. Pierderi de sodiu se înregistrează ca urmare a vărsăturilor, diareei, transpiraţiei puternice sau drept consecinţă a folosirii medicamentelor diuretice.
Potasiul se găseşte de preferinţă intracelular, adică invers decât sodiul. Se poate spune, pe bună dreptate că este ionul celulelor. El nu se află imobilizat în interiorul aestora; s-a demonstrat că prin peretele celulelor se realizează un schimb permanent între sodiu şi potasiu. Cantitatea cea mai mare de potasiu se găseşte în muşchi. Nivelul potasiului influenţează respiraţia, cordul şi excitabilitatea musculară. Deoarece potasiul se elimină pe cale renală, rinichiul este acela care intervine în reglarea nivelului potasiului din sânge.
Între metabolismul glucidelor şi circulaţia prin membrană a potasiului există o strânsă legătură, indisolubilă. În aport crescut de glucoză sau din lipsă de insulină, potasiul se deplasează spre celulele din spaţiul extracelular.
Pierderea potasiului prin diaree, vărsături, transpiraţie, diureză crescută duce la perturbări în echilibrul mineral, dat fiind că pierderea potasiului antrenează cu sine şi eliminarea de clor. Prin compensare cresc bicarbonaţii din sânge şi se instalează starea de alcaloză.
Am insistat mai mult asupra informaţiilor despre ionii de sodiu şi potasiu, deoarece pot apărea modificări ale nivelului acestora în timpul activităţii fizice. Efortul la care este supus organismul, transpiraţia, pierderea de sodiu şi potasiu o dată cu eliminarea de apă, pot schimba starea echilibrului electrolitic al organismului.
Aşa după cum am menţionat şi la metabolismul apei, pentru ca sportivul să beneficieze de energia necesară efortului orice fel de modificare a echilibrului trebuie prevenită prin administrarea anumitor lichide, care să compenseze lipsurile. Cei avizaţi cunosc aspectele respective, astfel încât, la orice fel de activitate fizică,oricât de greu şi susţinută ar fi, ei pot lua măsuri penru a nu periclita cu nimic condiţia fizică şi sănătatea sportivului.
Calciul se găseşte în toate celulele, dar în cantitatea cea mai mare este prezent în ţesutul osos. Absorbţia calciului se face în intestinul subţire, dar numai a sărurilor solubile de calciu cum sunt clorura şi lactatul de calciu. Calciul introdus în organism împreună cu alimentele se găseşte combinat cu proteinele sau sub formă de săruri insolubile.
Mediul acid din stomac şi din intestinul subţire uşurează solubilizarea şi absorbţia calciului din sărurile respective.
Absorbţia calciului se face cu randament sporit, atunci când raportul Ca/P este mai mare de 0,5. Pentru aceasta, valoarea fosforului este necesar să fie mai mică.
Calciul este eliminat din organism prin intestin şi rinichi. În plasmă sau ser calciul se găseşte sub două forme şi anume: calciul difuzabil, care este de fapt calciu ionic, cu semnificaţie clinică şi calciul nedifuzabil, legat de proteine. Calciul ionic se găseşte în ser în cantitate de 4,8 - 6,3 mg./100ml.
Rolul calciului în organism este important deoarece itervine în excitabilitatea neuromusculară, coagulare, permeabilitate celulară, cât şi în alte procese metabolice.
Fosforul este necesar pentru organism prin multiplele funcţii pe care le îndeplineşte. Menţionăm în acest sens intervenţia lui în metabolisme, în special în cel glucidic. Pe lângă aceasta, fosforul face parte din substanţele deţinătoare de energie, care sunt prezente în multiple secvenţe metabolice. Unele coenzime au fosfor înglobat în molecula lor. Absorbţia fosforului ingerat o dată cu alimentele începe în intestinul subţire,după ce hidroliza parţială a produşilor cu fosfor a început în stomac. Fosforul mineral se găseşte în plasmă în cantitate de 2,5 - 4,5 mg./100ml. Există o corelare între metabolismul calciului şi al fosforului.
Prin intermediul alimentelor, pe lângă ionii menţionaţi mai sus , se introduc în organism şi alte elemente minerale cum sunt: magneziul, fierul, clorul, iodul, sulful etc. Toţi aceşti atomi au metabolisme corelate între ele,intervin numeoase procese de absorbţie şi consum. Prin acţiunea lor în metabolismul glucidelor, proteinelor şi grăsimilor intervin în mod indirect în producerea de energie necesară organismului în activitate. Metabolizarea apei şi mineralelor în condiţii normale contribuie astfel la starea de bine şi “de putere” a organismului.