Ai poftă de cafea?

Ai poftă de cafea?

Consumul de cafea a fost asociat cu reducerea riscului de afectare cognitivă ușoară (MCI), care reprezintă o scădere lentă și progresivă a abilităților cognitive, cum este memoria și capacitățile de gândire. Însă conform unui nou studiu publicat în Journal of Alzheimer's Disease, în cazul participanților care au crescut consumul de cafea pe durata celor 3 ½ ani ai desfășurării studiului șansele de a dezvolta MCI s-au dublat, comparativ cu persoanele care și-au limitat aportul de cafea la o cană sau mai puțin pe zi. Cei care au menținut un aport consistent de cafea (fără a crește sau a reduce aportul) nu au prezentat niciun risc crescut de MCI.
CE SĂ REȚII? Consumul moderat și regulat ar putea avea efecte neuro-protectoare împotriva MCI, însă cel mai mare risc apare în cazul persoanelor care beau cafea rar și cresc aportul în timp.